Am vrut să scriu despre subiectul în cauză de multă vreme - şi mă bucur că n-am facut-o până acum dat fiind faptul că abundenţa de exemple din ultima vreme a confirmat cele ce voi adăuga mai jos.
Societatea actuală permite un acces la varii medii în varii moduri - afirmaţia nu se vrea în mod expres un adevăr general, ci mai degrabă o propoziţie adevărată în aproximativ 80% din cazuri - cu alte cuvinte, accesul la cultură este în cele mai multe cazuri la îndemâna oricui, cititul este limitat poate doar de preţurile absurde ale cărţilor în librării dar şi al lipsei timpului. Însă amândouă consecinţele sunt discutabile - problema preţului poate fi rezolvată printr-o excursie la bibliotecă, iar lipsa timpului poate fi din nou adujstată.
Lipsa capacităţii de asimilare este o consecinţă a societăţii actuale – paradoxal, şi al volumului imens de informaţii. Sensul cuvântului asimilare este acela de a transforma în propria substanţă materiile nutritive introduse în organism – în cazul acesta – a trece o idée prin propria scară de valori. Lucru care de cele mai multe ori nu se întâmplă. Este un lucru ştiut, că încă de la cele mai fragede vârste individul este învăţat să ia de bună ce scrie pe caiet pentru că o serie de explicaţii ar fi probabil mult prea complexe, dar şi din comoditatea pedagogului. Mai târziu, când deja se poate vorbi despre o capacitate de distincţie în individ ne confruntăm cu acel fenomen de copy+paste de care iar, am discutat anterior. De unde şi lipsa capacităţii de asimilare, în detrimentul creşterii gradului de superficialitate.
Un exemplu concret poate fi un număr de recenzii citite recent care par să se învârtă în jurul subiectului, dar nu-l ating niciodată şi fac referire la cartea în cauză de parcă nici nu ar fi vorba de ea. În schimb domină o serie de fraze/paragrafe ce pot fi cu siguranţă eliminate, consecinţa fiind în jur de două sau trei propoziţii care vorbesc într-adevăr despre cartea în cauză. Partea amuzantă (şi surplusul de superficialitate) intervine abia între acele paragrafe, pline de neologisme, sau cu nişte cuvinte ce respectă regula “nici nu ştiu ce-i ăsta, da’ îmi place cum sună” ce vor încurca în cele mai multe cazuri cititorul. Argumentările se fac haotic, fără un fundament suficient (de cele mai multe ori fundamentul lipsind cu desăvârşire) iar citatele menite în teorie să susţină ceva sunt şi ele, atârnate în cadrul recenziei ca rufele pe sârmă.
Discuţia pe baza acestor tipuri de recenzii poate continua mult însă, cu riscul de a mă repeta, este menită doar a servi ca exemplu pentru lipsa de asimilare.
Concluzia este simplă şi la îndemâna oricui – lipsa asimilării corectă a informaţiilor este pretutindeni – se vede inclusiv printre tinerii care adoptă idei filosofice de-a gata, doar pentru că au fost scrise/spuse de Cioran sau Nietzesche fără posibilitatea de a fi puse sub semnul întrebării în vreun fel sau altul.
// Tom Petty and the Heartbreakers - Into the Great Wide Open
Sabina
Pare un fel de asimilare a realităţii = resemnare în privinţa “mediului înconjurător”.
Eu o spun cu mâna pe inimă (cred c-am mai făcut-o odată la tine pe blog
) că nu sunt cititor.. Am o anume reminescenţă de lectură obligatorie, plus că stăruie o neîmpăcare cu sine (a se citi - un fel de stress continuu către mai bine) şi implicit am ajuns în superficialitatea generală: nu am timp (deşi sunt conştient că am foarte mult timp, care l-aş putea dirija în direcţia asta).
Poate toate astea se vor schimba, că anul ăsta o să fac multe drumuri pe tren.. şi se ştie că cel mai bun prieten al călătorului pe tren e lectura
Revenind totuşi… vorbeşti despre un “nou” hobby. Acum nu e cool deajuns să asculţi nu ştiu ce rahat, nu e cool să fii doar gamer, nu e cool să fii doar blogger (despre tema asta chiar ar trebui să scriem
)… de ce nu e ENOUGH?.. Pentru că aşa nu ai spatele acoperit.
Pe când.. dacă bagi un citat de “Nice”, rupi gura târgului. - Ce citeşti? - P. Coehlo - Ahh, mişto <> Ahhh… (sigh)
Apăi eu n-am ce să-i fac. Resemnarea mea asupra existenţei şi multiplicării pseudo-culturii a survenit atât de demult, încât e deja moartă.
Dar.. au o scuză. Nimeni nu i-a învăţat să fie originali. Nimeni nu le-a spus că a fi original nu înseamnă să ieşi în evidenţă, nu înseamnă să faci altfel. Nimeni nu i-a învăţat că scopul e de a face ce vrei, cât mai bine. Nimeni nu i-a învăţat că altceva nu prea contează, şi cu siguranţă nu durează (pardon.. nu-i “sustenabil”
).
Pe de altă parte.. cred c-ar trebui să învăţăm că fiecare comunitate/grup şi că fiecare individ trebuie să aibă “Dumnezeul” său, “Dracul” său, idealul său, etc. Ca să exemplific:ce fel de speranţă ar nutri ţăranul român dacă i-ai explica până la asimilare că Dumnezeul în care crede, şi în care crede aşa cum crede se traduce prin simplul “Necunoscut”, şi că nu te închini “Necunoscutului”, ci la “Îmbunarea Necunoscutului” adică dezvoltării, creării, bunăstării, toate acestea începând ACUM, şi nu în viaţa de apoi.
I rest my case here, if I had one to start with.
PS: Yup - this is a post-comment or comment-post
PS2: I sense a pingback
Ma intreb la ce fel de cititori - autori de recenzii - faci referire. Mai mult, concret ar insemna sa indici si sursele.
Alexei, are o importanţă deosebită?
Andrie, o să revin cu un răspuns la reply-ul tău de îndată ce voi găsi o idee mai mult timp
Sigur. Un simplu cititor nu are capacitatea de analiza a unui critic literar. Pe de o parte. Pe de alta parte, pretentiile unei recenzii ca exercitiu sunt - sau trebuie sa fie - in mod cert, mai mici.
În momentul în care textul are o complexitate se poate vorbi de critică literară însă în condiţiile în care textul este o colecţie de neologisme şi procentual vorbind, nu este înţeles de 80% dintre cititori atunci nu cred că se mai poate vorbi de “critic literar”. Prefer să mă abţin de la citarea concretă unei anumite persoane, însă un lucru e cert - mă refer la recenziile făcute în timpul liber pe diverse medii (hârtie - Dilemateca) dar şi online (unele de pe bookblog). Însă nu vezi dincolo de exemplul propriu-zis - implicaţie subiectivă să-nţeleg :P?
Critica unui text nu te face Maiorescu si cu siguranta nu-i poti pretinde asta unui cititor “amator”.
In ceea ce priveste procentele nu as indrazni sa fac astfel de evaluari care, in fond, nu au la baza decat propria perceptie a realitatii.
Citand sursele ii ajuti pe cititorii tai sa nu vorbeasca discutii. Pe de alta parte dai dovada de responsabilitate.
Nu stiu ce banuiala ai, dar te asigur ca relatia dintre mine si Ioana nu-i corespunde
Articolul e foarte simplu de înţeles şi depinde de binevoinţa fiecăruia să înţleagă că nu este vorba despre o crtică din punctul academic de vedere (aşa cum au făcut marii noştrii critici literari de exemplu) ci pur şi simplu este vorba de acei oameni care scriu o recenzie fie făcând abstracţie de acele banale reguli ale recenziei sau chiar în totală necunoştinţă de cauză - nu e necesar un exemplu propriu zis pentru că nu e un caz izolat, unul la 2000 de recenzii.
În privinţa procentelor, le-am scris cu un motiv, şi nimeni nu e forţat să le ia de bună, cum nici eu nu simt nevoia să dau o argumentare pentru ele.
Citând sursele (dacă ar exista una singură sau două concrete doar) n-ar aduce ceea ce spui tu. Cititorul putea din start să înţeleagă că este o caracteristică colectivă, reply-urile acestea sunt o deviere pe un caz particular - şi nici în acest caz introducerea unui nume nu ar fi ceva foarte constructiv născând diverse mini-incidente aiurea.
Şi o mică paranteză - nu m-aş putea referi la Ioana în cadrul postului pentru că îmi plac recenziile ei, pentru că în momentul în care le citesc îmi pot forma o idee despre carte, şi până una-alta, postul era exact despre opusul acestui lucru.
…eu…astept…
O să încerc să scriu cât de curând un post despre filosofia din cărţi, şi dacă într-adevăr se poate citi oricând, şi astfel acopăr şi subiectul Nietzsche.
Cât despre restul, foarte mult de comentat nu este, dat fiind faptul că este o adăugire / subliniere a ce am scris eu în cadrul postului, cu o singură menţiune, şi anume - că acum e cul să faci cât mai multe chestii la modă, nu mai e deajuns una singură pentru că lumea s-a plictisit de un singur detaliu, asta nu înseamnă însă că devin mai complexe.
Încă ceva - nimeni n-a învăţat pe nimeni să fie aşa cum e. Că fiecare a luat decizia, conştient sau inconştient să facă o anumită chestie. Acum, mai rare sunt cazurile în care sunt obligaţi de părinţi să facă x lucru, iar în ceea ce priveşte restul, acolo fiecare îşi alege modelul. Dar despre asta am vorbit într-un post anterior
depinde şi de educaţie, dar în special de anturajul şi de capacitatea de a alege a fiecăruia.