Pentru cine a urmărit câtuşi de puţin postul anterior, şi cele câteva comentarii a putut observa cum s-a învârtit un pic discuţia, cel puţin cea dintre mine şi Andrie în jurul modei de a părea cult.
L-am luat pe Nietzsche ca exemplu nu pentru că e singurul filosof cu care lumea se laudă, ci mai degrabă pentru că el e cel despre care am auzit cel mai des (în psihologie e Freud - pentru un anumit motiv, nimeni n-a auzit de Jung în categoria aferentă). Mă grăbesc să spun că a-l citi pe Nietzsche nu e acelaşi lucru cu cititul lui Jerome K Jerome care scrie cărţi uşor de citit la îndemâna oricui. În fapt, cartea de filosofie se citeşte asemeni acelei cărţi de ştiinţă şi tehnică. O carte de ştiinţă şi tehnică nu se va citi niciodată (de către cineva care îşi dă un interes asupra subiectului) la modul superficial, cu gândul parţial la carte şi parţial la acel to do list care stă agăţat deasupra biroului - ci mai degrabă, printr-o lectură de ansamblu în primă instanţă ce are scopul de a contura idea de bază a cărţii (după caz – ideile de bază) iar ulterior o lectură atentă la amănunte ce va avea rolul de a înrădăcina anumite idei. În cazul cărţilor de filosofie/psihologie mai rămâne de făcut, pe lângă asimilare şi analiza. Bineînţeles, acest “algoritm” nu este necesar , însă este una din metodele mai sigure de a beneficia într-adevăr de conţinutul unei astfel de cărţi.
Multe sunt cazurile în care citiorii lui Cioran (exemplu la întâmplare) au asimilat à la lettre ce s-a scris într-un anumit volum, astfel încât se iveau către acesta întrebări de forma “dumneavoastră aţi vrut să vă sinucideţi vreodată?” (notă: se cunoaşte faptul că după ce Cioran a scris al său volum “Pe culmile disperării” era întrebat de diverşi necunoscuţi întrebări asemănătoare celei anterioare).
Nu oricum se poate citi Nietzsche - fără un sistem de valori personal, fără o experienţă dobândită în primul rând prin timp (factor necesar dar nu suficient) aceste cărţi reprezintă o scriitură complicată ce probabil va fi adoptată “de bună” şi care îşi va pierde în foarte scurt timp după lectură valoarea.
Însă, nu modul în care ar trebui citită filosofia este punctul central al postului - ci mai degrabă acel trend al citatelor din Cioran/Nietzsche/Kierkegaard/Kant sau pur şi simplu trendul aşa-zisului citit din cei menţionaţi anterior. În condiţiile în care idiotul mereu la modă nu mai presupune o atracţie la fel mare cum o presupunea acum ceva vreme, a fost necesar un nou trend care să diferenţieze “culul” de “mai cul” - trend care dacă ar fi măcar parţial bine intenţionat ar genera o masă cel puţin un dram mai multă inteligenţă iar lectura nu ar fi pe muchia superficialităţii şi patetismului. O bună parte din categoria în cauză nu pare să fie interesată, sau măcar să înţeleagă rostul filosofiei iar în multe cazuri devine o batjocură, un rău necesar de dragul de a fi la modă.
// Craig Armstrong - Starless II
Sabina
