Pentru cine a urmărit câtuşi de puţin postul anterior, şi cele câteva comentarii a putut observa cum s-a învârtit un pic discuţia, cel puţin cea dintre mine şi Andrie în jurul modei de a părea cult.
L-am luat pe Nietzsche ca exemplu nu pentru că e singurul filosof cu care lumea se laudă, ci mai degrabă pentru că el e cel despre care am auzit cel mai des (în psihologie e Freud - pentru un anumit motiv, nimeni n-a auzit de Jung în categoria aferentă). Mă grăbesc să spun că a-l citi pe Nietzsche nu e acelaşi lucru cu cititul lui Jerome K Jerome care scrie cărţi uşor de citit la îndemâna oricui. În fapt, cartea de filosofie se citeşte asemeni acelei cărţi de ştiinţă şi tehnică. O carte de ştiinţă şi tehnică nu se va citi niciodată (de către cineva care îşi dă un interes asupra subiectului) la modul superficial, cu gândul parţial la carte şi parţial la acel to do list care stă agăţat deasupra biroului - ci mai degrabă, printr-o lectură de ansamblu în primă instanţă ce are scopul de a contura idea de bază a cărţii (după caz – ideile de bază) iar ulterior o lectură atentă la amănunte ce va avea rolul de a înrădăcina anumite idei. În cazul cărţilor de filosofie/psihologie mai rămâne de făcut, pe lângă asimilare şi analiza. Bineînţeles, acest “algoritm” nu este necesar , însă este una din metodele mai sigure de a beneficia într-adevăr de conţinutul unei astfel de cărţi.
Multe sunt cazurile în care citiorii lui Cioran (exemplu la întâmplare) au asimilat à la lettre ce s-a scris într-un anumit volum, astfel încât se iveau către acesta întrebări de forma “dumneavoastră aţi vrut să vă sinucideţi vreodată?” (notă: se cunoaşte faptul că după ce Cioran a scris al său volum “Pe culmile disperării” era întrebat de diverşi necunoscuţi întrebări asemănătoare celei anterioare).
Nu oricum se poate citi Nietzsche - fără un sistem de valori personal, fără o experienţă dobândită în primul rând prin timp (factor necesar dar nu suficient) aceste cărţi reprezintă o scriitură complicată ce probabil va fi adoptată “de bună” şi care îşi va pierde în foarte scurt timp după lectură valoarea.
Însă, nu modul în care ar trebui citită filosofia este punctul central al postului - ci mai degrabă acel trend al citatelor din Cioran/Nietzsche/Kierkegaard/Kant sau pur şi simplu trendul aşa-zisului citit din cei menţionaţi anterior. În condiţiile în care idiotul mereu la modă nu mai presupune o atracţie la fel mare cum o presupunea acum ceva vreme, a fost necesar un nou trend care să diferenţieze “culul” de “mai cul” - trend care dacă ar fi măcar parţial bine intenţionat ar genera o masă cel puţin un dram mai multă inteligenţă iar lectura nu ar fi pe muchia superficialităţii şi patetismului. O bună parte din categoria în cauză nu pare să fie interesată, sau măcar să înţeleagă rostul filosofiei iar în multe cazuri devine o batjocură, un rău necesar de dragul de a fi la modă.
// Craig Armstrong - Starless II
Sabina
Mi-a placut ce ai scris aici.
Am o avut o experienta socanta la un seminar. Un tanar, care spunea ca a citit tot Nietzche, a afirmat ca Nietzsche avea intr-adevar ceva impotriva evreilor si ca da, el, filosoful, a gresit…e de combatut, de blamat etc.
Se mai intampla. Oricum, de obicei nu discut cu cei care fac lecturi de dragul lecturii.
Uimirea mea a fost ca profesorul a inceput sa discute cu el. Eu l-as fi dat afara. Pentru un om care a citit tot Nietzche e imposibil sa rostesti asa ceva: sunt pasaje in care ii admira pe evrei sunt pasaje cand vorbeste despre prostia antisemitismului.
Faptul ca acest acest aspect al scrierilor lui Nietzsche se discuta la un seminar (mediu academic, vorba aia) parca dadea pe jumatate dreptate tanarului student. Adica exista ceva putred in scrierile filosofului…
Ori de fapt nu era decat o eroare. Care prin discutie avea un aer pompos si ridicol de seriozitate.
Uneori merită să iei în calcul şi opinia unui om de genul, măcar de dragul analizei - vezi exact unde e problema şi cum se desfăşoară ea. Vreau totuşi să cred că acel individ este un caz fericit care în ciuda faptului că n-a înţeles nimic din Nietzsche, nu a citit o singură carte pe care o amintea continuu, în scopul sublinierii inteligenţei lui net superioară faţă de individul x sau y.
Nietzsche este imaginea apocaliptica a omului mort. In vremuri apocaliptice ca acum, nu Dumnezeu a murit, ci omul. Omul a ajuns sa isi poarte propria moarte…… Viata nu mai e in omul mort……
mi se pare amuzant ca ai pus “exemplu la intamplare” langa numele lui cioran cand tu de fapt descriai un caz particular numitului(cioran). pseudoelitismu asta pe care-l critici…ce sa zic, vad ca stai bine cu autocritica.
La momentul când am postat, exemplul era luat aleator, a fost printre primii care-mi venise în minte dată fiind o discuţie la întâmplare despre proasta interpretare a operei lui Cioran în vremea respectivă, inclusiv de către mama acestuia când a fost vorba de Lacrimi şi Sfinţi. Cartea încă o răsfoiesc superficial în speranţa că o să găsesc timp să o citesc cu atenţia cuvenită.
Însă faţă de un individ căruia doar îi place să comenteze aiurea, ca să se dea puţin în spectacol că ştie două cuvinte din DEX şi că poate fi sarcastic, justificarea de mai sus nu-şi are rostul, nu? Apropo de autocritică, aşa.
Notă de subsol, în dreapta au trecut cărţi de la Dean Koontz la Jerome K Jerome, Kant şi Caragiale. La un anumit moment e posibil să scriu un post despre o anumită categorie de cititori ai lui Ioan Slavici, dacă scriu despre el azi, şi tu vi şi-l citeşti (vorba vine citeşti, că postul ăsta numa citit nu-i, drept dovadă reply-ul dat) peste trei ani când citesc o carte de autorul în cauză înseamnă autocritică, nu-i aşa?