Scrapbook

Subiectul în cauză face parte dintr-un eseu mai amplu care mulţumită lungimii mi se pare absurd să îl postez aici, însă îl voi împărţi într-o mică serie ce tratează semidocţia ca o afecţiune malignă a societăţii culturale şi nu numai.

Dacă putem cu uşurinţă observa că în România ultimelor decenii semidocţia pare să fi atins cote cel puţin îngrijorătoare acest fapt totuşi nu arată nicidecum că este doar un simplu fenomen local, izolat, de amploare redusă. De fapt, dacă urmărim paşi spre o presupusă teorie a consipiraţiei putem afirma chiar că este de fapt o dezvoltare în masă a unui fenomen care are ca singură finalitate ridicarea liniei profitului a anumitor companii. Indiferent de domeniul în discuţie, semidocţia pare a fi motorul unei economii bazată în general pe lipsa calităţii pentru oameni care o înţeleg ca fiind calitate superioară mulţumită tehnicilor de marketing aplicate.

Probabil cel mai amuzant şi totuşi real exemplu este acela în care o sumă de cărţi care au ca temă principală o demonstraţie a faptului că omul este în mod constant victima unor manipulări meschine, ascunse neofitului în domeniu. Comicul în această situaţie nu rezultă pur şi simplu din temă ci mai degrabă din faptul că aceste volume sunt ele însele scrise în aşa fel încât ele atrag atenţa cititorului (tehnici de marketing reuşite, subtitluri izbitoare de forma „Te consideri manipulat? Cartea aceasta este pentru tine!” şi alte asemănătoare care au tendinţa de a se adresa în mod direct vag-interesatului). Cu alte cuvinte, vorbim despre aceste „cărţi de plastic” ce de fapt încearcă să avizeze posibilul lector în legătură cu manipulare prin manipulare. Probabil singura metodă prin care aceste cărţi s-ar demonstra într-adevăr constructive ar fi dacă ele ar conţine în prolog o idee care sugerează cât de subtilă a fost manipularea inclusiv prin cumpărarea cărţii în cauză.

Vorbind despre semidocţie putem foarte uşor ajunge la concluzia că aceasta tinde la a deveni, cât de curând, dacă ea nu a devenit deja, o normă generală, un „must have/must do” al unei societăţi handicapate cultural. Manifestările ei şi însăşi definiţia sunt cunoscute de majoritatea indivizilor îndeaproape pentru că însuşi subiectul tinde să devină „la modă”, cel puţin dându-se anumite aspecte. Se preferă indicarea idiotului de către alt idiot prin diverse metode - prin argumente care doar par să impresioneze prin dimensiunea cuvintelor, mai degrabă decât combinarea sensurilor acestora.

Orchestral Maneuvers in the Dark - Electricity