Dacă semidoctul în universul culturii laice a fost cu uşurinţă definit de-a lungul eseului, în acelaşi mod poate fi definit şi în cadrul universului non-laic. În ciuda faptului că uneori ea pur şi simplu nu este văzută propriu-zis ca semidocţie ci mai curând ca devotament faţă de zeu, ea este prevăzută de fapt mult mai pregnant şi mai devastator în istorie decât în cazul anterior descris. Atât cazul cruciaţilor cât şi al inchiziţiei, alături de multe altele au fost de-a lungul istoriei simple dovezi de semidocţie amestecate cu setea de impunere şi de distrugere. Ultimele două fiind cel mai probabil mulţumită naturii animalice a omului.
Luând în considerare faptul că în ultimul secol în majoritatea statelor civilizate biserica (ea însăşi considerată lăcaş de cult - general, şi nu lăcaşul de cult al unei anumite doctrine) a asistat la o pierdere destul de mare a autorităţii asupra statului în sine mulţumită a două motive principale: iluminarea de tip raţională (marile descoperiri în legătură cu anumite întrebări fundamentale ale vieţii, formularea unor ipoteze palpabile asupra vieţii umane – i.e. Teoria lui Darwin ş.a) dar şi fragmentarea dogmatic, împrăştierea cultelor, apărând ca şi proverbialele „ciuperci după ploaie”. Absurdul face că, în ciuda pierderii autorităţii mulţumită în mare parte modului de abordare a problemei şi inflexibilităţii de cele mai multe ori nici măcar fondată, enoriaşii acelor dogme nu fac decât să se comporte apropiat modului în care se comportau în vremurile inchiziţiei şi a cruciadelor, poate doar diminuând violenţa fizică sub anumite aspecte, însă cu siguranţă nu în totalitate.
Chiar dacă anterior pare cazul unor fanatici religioşi, există un număr uriaş de enoriaşi ce doar par să urmărească acele „convingătoare” fraze (uneori chiar interpretate greşit) ale oamenilor lăcaşului de cult. Discutând în general la nivel religios avem ocazia să ne lovim de anumiţi enoriaşi a căror determinare spre convingere pare să urmeze acel popular principiu cu boul şi consecvenţa, ei nefăcând altceva decât urmând un reţetar al ameninţărilor, profeţiilor despre Iad din ce în ce mai lirice şi de ce nu, interpretări din ce în ce mai uluitoare la anumite fragmente importante din cărţile sfinte, oricare ar fi ele.
Se propagă în fiecare dogmă astfel idei a căror interpretare ulterioară a fost considerată şi demonstrată cu precizie matematică la milimetru ca fiind greşită, dar se mai comunică şi se impun aspecte care favorizează primul sau al doilea interpretor şi nu reprezintă nici pe departe „adevărata cale”. Probabil că, discutând într-o ierarhie, cei mai semidocţi (amuzanţi însă penibili) pot fi consideraţi acei care în ciuda faptului că duc lipsă de o cunoaştere îndeaproape a majorităţii informaţiilor asupra doctrinei la care aparţin şi pe care o impun fanatic. Tot aceştia au o siguranţă vecină cu penibilul, dat fiindă convingerea pe care o au când monologhează disperat şi vehement despre „calea cea dreaptă” a doctrinei sale. Avem astfel de-a face cu o multitudine de căi drepte care la rândul său fiecare este nedreaptă.
Putem afirma în condiţii raţionale, clare şi reci că nici după cunoaşterea în detaliu a acestor doctrine (subliniindu-se faptul că este important cunoasterea unui număr mai mare de doctrine, tocmai pentru a avea o acurateţe a posibliei demonstraţii) nu se poate emite un enunţ de fomra „Calea cea dreaptă este … „ tocmai datorită inefabilului ce există printre intrerpetări. Continuând pe linia paradoxului, abia în condiţia anterior menţionată se poate considera o judecată lipsită de semidocţie în privinţa subiectului, în timp ce fanaticul suferă de ea, dar o respinge ajutat de aceiaşi ochelari de cal care l-au adus în postura respectivă.
Related posts:
1. Semidocţia ca normă a societăţii
2. Semidocţia ca snobism cultural
#Tibet Project - [Buddha Bar IV - Dinner] - A Passage to Tibet
Sabina
Sa inteleg ca esti de acord cu oamenii religiosi, atata timp cat acestia cunosc foarte bine preceptele religiei de care apartin?
Ce parere ai despre isteria din bisericile ortodoxe?
In trecut majoritarea oamenilor sufereau sa fanatism religios. La acele vremuri era de ajuns controlul din partea unei singure institutii: Biserica. In ziua de azi lumea se mai desteapta, isi mai pierde credinta, deci nu mai pot fi controlati de Biserica. Asa s-a nascut presa, asa s-a nascut homo videns, asa s-au nascut cele mai mari minciuni din toate timpurile.
Fiecare om religios are parte atât de “adevăruri” corecte, cât şi de câteva greşite. Impropriu spus, desigur, adevăruri. Problema omului religios (cf. M. Eliade - homo religiosus) este în general că fie nu înţelege rolul inefabilului în ecuaţiei fie că suferă de problema “dacă eu cred în asta, este sigur adevărat” de unde şi impunerea continuă a anumitor dogme.
Btw, cum “să fiu de acord” - dacă e vorba doar de modul lor de a se manifesta în religie, da e ok, că adesea omul cu o cultură religioasă vastă nu prea se mai agită să-ţi impună nimic, dat fiind faptul că înţelege partea aia cu inefabilul şi “inexistenţa” adevărului pur în subiectul ăsta - atunci da.
Isteria din Biserica Ortodoxă.. eh.. tot ce pot să spun este că nu se va termina curând, din numeroase motive mai.. “neortodoxe”.
paradox, homo videns nu s-a născut chiar aşa. Şi nici presa n-a apărut chiar mulţumită aroganţei omului. Că în ultima vreme presa exagerează, da, dar are şi publicul la care să ţină chestia respectivă.
Sabina, masele sunt foarte puternice si trebuie tinute in frau. Pana acum a facut-o conducerea si religia, dar mai nou ce-a de-a doua isi cam pierde “fanii”. Presa o inlocuieste cu succes.
Fanii proşti înghit tot ce vorbeşte presa. Nu e chiar aşa “conspiraţionist”. Să nu confundăm lipsa de profesionalism a presei din România (şi nu numai) şi publicul căreia ea se adresează, cu teoria conspiraţiei. În ciuda faptului că se încearcă manipularea, acum e mult mai uşor pentru unul isteţ să o vadă şi pur şi simplu să rămână în afara ei. În vremea inchiziţiei era cam greu să rămâi şi contra şi în viaţă.
Nu sunt de acord cu “natura animalica” a omului. Ratiunea ne-a fost insuflata de preabunul Dumnezeu intocmai pentru a ne controla instinctele. Faptul ca in ultima perioada avem de-a face cu tot mai multe animale bipede se datoreaza lipsei crescande de credinta in adevaratul Dumnezeu, acela laudat de Biserica Ortodoxa. Nu-mi place de obicei sa ma bag in polemici religioase, dar sunt iritat de fiecare data cand istoria bisericii crestine este raportata numai la biserica catolica, care dupa ruperea de Biserica rasaritului a facut o multime de lucruri oribile cu scopul de a-si intinde dominanta. Din biserica catolica au iesit si cruciadele si tot ea este responsabila si pt cele peste de 20 000 de denominatii crestine existente la ora actuala. Luther nu a facut decat sa se revolte impotriva normelor asupritoare pt populatie impuse de asa-zisa biserica adevarata. Daca ai studia putin istoria crestinatatii, ai vedea ca de cate ori s-a facut ceva rau in numele lui Dumnezeu, Biserica Ortodoxa nu a fost niciodata implicata. Cat despre asa-zisa “iluminare” a omului modern, sunt iarasi foarte reticent - toate teoriile evolutioniste derivate din Darwin au fost infirmate cu dovezi stiintifice, pornind de la “evolutia maimutei” pana la varsta de aproape 5 miliarde de ani a universului. S-a dovedit ca universul este mai tanar de 10 000 de ani, problema fiind intoarsa pe toate partile, ceea ce pica foarte bine intre cele enuntate de Biblie, conform careia varsta omenirii este de aproximativ 7500 de ani (1992=7500). Din pacate, numarul de “oameni de stiinta” cu mintea limpede este mult prea mic. Daca vrei sa studiezi problema cu ochii tai, te rog contacteaza-ma si-ti voi pune la dispozitie o mana de linkuri utile. Lasand acestea la o parte, da, sunt de acord ca snobismul religios e responsabil pt o mare parte din istoria neagra a omenirii, dar nu sunt de acord cu o parte dintre implicatiile acestui articol. Peace!