Scrapbook

Dacă semidoctul în universul culturii laice a fost cu uşurinţă definit de-a lungul eseului, în acelaşi mod poate fi definit şi în cadrul universului non-laic. În ciuda faptului că uneori ea pur şi simplu nu este văzută propriu-zis ca semidocţie ci mai curând ca devotament faţă de zeu, ea este prevăzută de fapt mult mai pregnant şi mai devastator în istorie decât în cazul anterior descris. Atât cazul cruciaţilor cât şi al inchiziţiei, alături de multe altele au fost de-a lungul istoriei simple dovezi de semidocţie amestecate cu setea de impunere şi de distrugere. Ultimele două fiind cel mai probabil mulţumită naturii animalice a omului.

Luând în considerare faptul că în ultimul secol în majoritatea statelor civilizate biserica (ea însăşi considerată lăcaş de cult - general, şi nu lăcaşul de cult al unei anumite doctrine) a asistat la o pierdere destul de mare a autorităţii asupra statului în sine mulţumită a două motive principale: iluminarea de tip raţională (marile descoperiri în legătură cu anumite întrebări fundamentale ale vieţii, formularea unor ipoteze palpabile asupra vieţii umane – i.e. Teoria lui Darwin ş.a) dar şi fragmentarea dogmatic, împrăştierea cultelor, apărând ca şi proverbialele „ciuperci după ploaie”. Absurdul face că, în ciuda pierderii autorităţii mulţumită în mare parte modului de abordare a problemei şi inflexibilităţii de cele mai multe ori nici măcar fondată, enoriaşii acelor dogme nu fac decât să se comporte apropiat modului în care se comportau în vremurile inchiziţiei şi a cruciadelor, poate doar diminuând violenţa fizică sub anumite aspecte, însă cu siguranţă nu în totalitate.

Continue reading ‘Semidocţia doar în limitele religiei’

De la ridicarea barierelor regimului totalitar instaurat în România până acum două decenii observăm intrarea unui număr consistent de volume pe piaţă, al unor autori comerciali de speţa întâi care au tendinţa de a folosi pentru scrierile lor un reţetar destul de rigid al aşa-zisei „cărţi de succes”. Acest reţetar, în cazul în care dă randament cu primele două volume, nu se va schimba de-a lungul carierei autorului dat fiind faptul că inovaţia poate însemna fie „pătarea numelui” sau de ce nu, scăderea vânzărilor, însemnând că se va elida scopul iniţial. Astfel, se realizează o continuă „afacere a ideilor” prin care ideile de calitate nu mai sunt enunţate pur şi simplu în scopuri metafizice ci mai degrabă multiplicate, rescrise sub numeroase forme şi ulterior vândute sub eticheta culturii. Dacă, la un anumit punct, Mircea Eliade afirma totuşi că existenţa unei cărţi perfecte este imposibilă, atunci paradoxul face că se poate face cu foarte mare uşurinţă un clasament al „celor mai imperfecte cărţi”.

Într-un fel sau altul, aceste volume pot fi pentru cititorul neiniţiat - sau de ce nu „nevaccinat” contra culturii ieftine, a cărţilor bazate pe reţetare, a cărţilor al căror singur fundament se află în vecinătatea buzunarului celui ce semnează volumul, poate nu capodopere ale literaturii/scrierilor de specialitate dar cu siguranţă le poate considera valoroase într-o anumită măsură.

Continue reading ‘Semidocţia ca snobism cultural’

Subiectul în cauză face parte dintr-un eseu mai amplu care mulţumită lungimii mi se pare absurd să îl postez aici, însă îl voi împărţi într-o mică serie ce tratează semidocţia ca o afecţiune malignă a societăţii culturale şi nu numai.

Dacă putem cu uşurinţă observa că în România ultimelor decenii semidocţia pare să fi atins cote cel puţin îngrijorătoare acest fapt totuşi nu arată nicidecum că este doar un simplu fenomen local, izolat, de amploare redusă. De fapt, dacă urmărim paşi spre o presupusă teorie a consipiraţiei putem afirma chiar că este de fapt o dezvoltare în masă a unui fenomen care are ca singură finalitate ridicarea liniei profitului a anumitor companii. Indiferent de domeniul în discuţie, semidocţia pare a fi motorul unei economii bazată în general pe lipsa calităţii pentru oameni care o înţeleg ca fiind calitate superioară mulţumită tehnicilor de marketing aplicate.

Probabil cel mai amuzant şi totuşi real exemplu este acela în care o sumă de cărţi care au ca temă principală o demonstraţie a faptului că omul este în mod constant victima unor manipulări meschine, ascunse neofitului în domeniu. Comicul în această situaţie nu rezultă pur şi simplu din temă ci mai degrabă din faptul că aceste volume sunt ele însele scrise în aşa fel încât ele atrag atenţa cititorului (tehnici de marketing reuşite, subtitluri izbitoare de forma „Te consideri manipulat? Cartea aceasta este pentru tine!” şi alte asemănătoare care au tendinţa de a se adresa în mod direct vag-interesatului). Cu alte cuvinte, vorbim despre aceste „cărţi de plastic” ce de fapt încearcă să avizeze posibilul lector în legătură cu manipulare prin manipulare. Probabil singura metodă prin care aceste cărţi s-ar demonstra într-adevăr constructive ar fi dacă ele ar conţine în prolog o idee care sugerează cât de subtilă a fost manipularea inclusiv prin cumpărarea cărţii în cauză.

Continue reading ‘Semidocţia ca normă a societăţii’

Am avut de-a face zilele astea cu un val de prostie, care m-a pus pe gânduri serios asupra a ce ştiu oamenii despre ei înşişi, cât se cunosc, şi cât de mulţi sunt de fapt siluete ale ceea ce ei vor de fapt să pară. Fără contur clar, fără forme evidente. Dispărând fad în propria lor indiferenţă şi tâmpenie. Cu ocazia asta, mi-am amintit de cele patru probleme de conştiinţă enunţate de Nietzsche în Amurgul Idolilor.

Fugi, luând-o înainte? - O faci ca păstor? Ori ca o excepţie? Un al treilea caz ar fi fugarul … Întâia problemă de conştiinţă

Eşti autentic? Sau doar un actor? Un înlocuitor? Sau însăşi ceea ce înlocuieşti? - Până la urmă poate că nu eşti decât un actor contrafăcut … A doua problemă de conştiinţă

Eşti dintre cei care doar privesc? Sau care pun umărul? - Sau care se uită în lături, se dau la o parte? … A treia problemă de conştiinţă.

Vrei să mergi împreună cu ceilalţi? Ori să mergi în frunte? Ori de unul singur? … Trebuie să ştii ce anume vrei, şi că vrei - A patra problemă de conştiinţă.

Întrebarea multora rămâne dacă ele sunt într-adevăr necesare, posibil din teama de răspuns.

#In the Mood for Love - Yumeji’s Theme