Dacă la un moment dat scriam că pare din ce în ce mai greu pentru un număr mare de oameni să nu se comporte ca la meciul echipei-dezastru de fotbal a oraşului sau de parcă ar fi într-un videoclip ieftin de rapperi, m-am lămurit că totuşi lucrurile nu stau întotdeauna aşa. Că sunt oameni care se pot comporta civilizat la un concert, dar în acelaşi timp există şi o oarecare confirmare a faptului că românului în general îi e greu să facă ceva calumea cap-coadă.
Ce tot încerc să introduc e de fapt un review al concertului celor de la Prodigy în Piaţa Mare la Sibiu în 31 decembrie 2007 - ultima zi de Capitală Culturală Europeană a Sibiului, şi nu numai. Dacă performanţa celor de la Prodigy era într-o anumită masură predictibil-bună, eh, reacţia publicului m-a făcut să mă mai gândesc o dată la ce-am scris atunci. Iniţial, concertul anunţat pe data de 30 decembrie a fost amânat pentru 31 decembrie din motive tehnice şi meteorologice, ceea ce a făcut concertul lor să fie îngrămădit în aproximativ 50 de minute, când iniţial fuseseră anunţate 2 ore. Altfel, concertul începe pe măsura aşteptărilor, se introduc prin Breathe, în continuare interpretând Molotov Bitch, Firestarter, Poison, o parte din Diesel Power, Voodoo People, Spitfire şi reluând la final o parte din Breathe.(dacă am uitat ceva, lăsaţi un mesaj)
Trecând peste sumar, despre concert se poate vorbi mult şi bine - faptul că a fost pus bine pe picioare de tehnicieni nemţi care au făcut treaba aşa cum ar trebui făcut la orice concert (sonorizare impecabilă, nici cea mai mică problemă - Tehnicieni români, aveţi ceva de învăţat de aici?) şi nu ca mizeriile de sound-uri oferite de concertele gratuite Cosmote. Comparaţia are limitele sale, desigur, Concertele Cosmote nu erau sponsorizată de Uniunea Europeană, erau bazate pe ideea popularizării brandului, şi alte amănunte de marketing. Singura scuză - erau gratuite. Cazul celor de la Prodigy - concert în stradă, deschis oricui se plictisea sau chiar vroia să-i asculte. Dincolo de asta, concluzii se pot trage multe.
În afară de partea strict tehnică se mai poate vorbi şi despre comportamentul publicului. În ciuda faptului că s-a interzis accesul cu sticle în Piaţa Mare, au existat acei câţiva Gigei cărora li s-a părut cel puţin interesant să arunce cu o sticlă-două. Însă pe lângă micul incident, nimic ieşit din comun. Lume organizată, dansând în propriu-i pătrăţel fără să simtă nevoia să se arunce în individul de lângă, din spate, din faţă etc. şi care nu simţea nevoia să urle în ultimul hal “oemefge prodiji”. Nu încerc să găsesc un de ce al situaţiei, prefer doar să mă bucur din când în când de triumful raţiunii (oricât de mic) asupra barbarului, grotescului şi a binecunoscutei idioţenii specifice masei.
Am menţionat anterior, se poate vorbi mult şi bine pe temă, dar n-are rost. Uploadez o serie de poze de la concert, ce vorbesc de la sine. Click pentru a mări pozele.



(c) ~ Sabina Munteanu 2007- 2008
#The Prodigy - Breathe
(Blog încă în lucru)