Scrapbook

Pentru că multe s-au schimbat prea repede, şi pentru că unele n-au ieşit aşa cum ar fi trebuit.

Continuare la o serie mai veche.

Now playing: Blackmore’s Night - Now and Then

Toată lumea ştie, că în momentul în care schimbi ceva, lumea va avea perspective diferite asupra subiectului în cauză. S-ar putea să pari mai responsabil pentru unii, şi mai iresponsabil pentru alţii, în funcţie de cum reacţionezi faţă de their own personal needs and expectations. Şi cum niciodată you cannot actually please everybody, I’m sticking to trying to do my best.

Sau nu.

Nikon D80 test week. Portrait sessions cât cuprinde. Aş vrea cel puţin, hardly pentru că n-am modele.

Şi am găsit John Keats. Happy geek

 Now playing: Nine Inch Nails - Head Like A Hole (live)

The story of Henry and June. Nikon D80 test. Caut John Keats.

Now playing: Craig Armstrong - Starless II

Nu-mi place să mă repet, aşa că pentru cine vrea îndeosebi să citească povestea seriei, e binevenit să se uite aici. Până una-alta, I have something else on my mind. Poza preferată dintr-o serie mai nouă. Click aici pentru întreaga serie.

A trăi într-un oraş mic e ca atunci când locuieşti cu bunicii până la o vârstă târzie. Eşti obişnuit cu un stil mai familiar (doar deh, când parcurgi juma de oraş in maximum 20 de minute, deja nu prea mai vezi nimic nou), lumea are tendinţa să fie un pic mai simţită. Nu permanent valabil, evident. Dar când vine vorba de un oraş mare, începi să vezi lume cât se poate indiferentă, cam din orice punct de vedere. You get to see a lot of people that… well, don’t care. Şi nu ştiu dacă să trag linie şi să zic că-i rău. Parcă dimpotrivă. O parte din ei se adaptează, alţii rămân papă-lapte interiorizaţi şi lacrimogeni. Acum se înţelege de ce nu mă grăbesc a trage linie. Vorbind un pic mai aproape de subiect, been recently to Iaşi. O mică schimbare de peisaj. Din multe puncte de vedere. O vedere mai de panoramă de data asta. Concluzia, e uşor să te descurci dacă ai idee ce cauţi. E imposibil a te pierde acum. Există permanent taxiuri, care se iau mai ceva decât în New York (subsemnata culegând unul in plin trafic omul oprindu-se să dea prioritate), şi doar tre să ştii un dram de reper. Altfel, există hărţi. Aceiaşi chestie am descoperit-o recent valabilă şi pentru Bucureşti. There is no “I got lost”. It’s no hell hole actually. Ce-i drept, e mai obositor când încerci să ajungi de colo (o parte a oraşului) colo (cealaltă parte a oraşului) şi descoperi că-s vreo 5 ore de mers pe jos, juma de oră sau o oră cu maşina.

 Now playing: Shivaree - Goodnight Moon